Structura musculară

Tipul fibrelor musculare

Fibrele musculare se pot clasifica în funcţie de viteza de contracţie, forţa maximă dezvoltată şi rezistenţa la oboseală, fiind împărţite în două tipuri şi anume: fibrele de tipul I (fibrele cu o contracţie lentă) şi fibrele de tipul II (fibrele cu o contracţie rapidă). Fibrele de tipul II sunt la rândul lor împărţite în mai multe tipuri: IIa, IIb şi IIc. Viteza de contracţie dintre aceste tipuri este dată de forma de ATP-aza miozinică, o enzimă care descompune molecula de ATP pentru generarea energiei. Fibrele de tipul I pot atinge o viteză maximă de contracţie de circa 110 milisecunde, iar fibrele de tipul II pot avea o tensiune maximă prin contracţie de 50 milisecunde.

Fibrele de tipul I – Fibre cu contracţie lentă / Fibre tonice
Aceste tipuri de fibră musculară au o contracţie lentă, cu o rezistenţă mare la effort, fiind implicate în mişcări lente de coordonare precum: menţinerea posturii, mersul, alergarea uşoară. Fibrele de tipul I sunt alimentate de către sistemul energetic aerob şi acţionează la eforturile care presupun rezistenţă. Pentru aceste eforturi este nevoie o cantitate crescută de mitocondrii, pentru o refacere continuă a ATP-ului împreună cu un aparat enzimatic bine reprezentat pentru a cataliza reacţiile de metabolizare a grăsimilor şi carbohidraţilor în scopul producerii de energie. Aceste reacţii se realizează doar în prezenţa oxigenului şi de aceea fibrele de tipul I au o compoziţie crescută de mioglobină, care le dă culoarea roşie şi o vascularizaţie bogată.

Fibrele de tipul II – Fibre cu contracţie rapidă / Fibre fazice 
Aceste tipuri de fibră musculară au o contracţie rapidă şi dezvoltă o forţă de 3-5 ori mai mare decât fibrele musculare de tipul I, acţionând pe perioade scurte. Au un conţinut redus de mioglobină deoarece reacţiile de metabolizare au loc în absenţa oxigenului şi sunt de culoare albă. Fibrele de tipul II sunt activate în timpul efortului anaerob, iar aceste sisteme acţionează asupra contracţiilor musculare puternice şi explozive. Acest tip de efort este întâlnit în cadrul exerciţiilor cu greutăţi, în care mişcarea explozivă este direct proporţională cu creşterea greutăţii. Această fibră musculară are un conţinut redus de mioglobină pentru a nu reţine o cantitate mare de oxigen sau pentru a nu aloca spaţiu pentru mitocondrii şi capilare. În timpul efortului cu intensitate mare, energia este creată fără ajutorul oxigenului, pe cale anaerobă, prin implicarea sistemului ATP-CP şi arderea resurselor de glucoză şi glicogen, iar din cauza acestor surse de energie limitate, va obosi foarte repede. Fibrele cu contracţie rapidă au o cantitate crescută de proteine contractile care le conferă un volum mai mare decât fibrele de tipul I.

Fibrele de tipul II sunt împărţite în 3 tipuri:

Tipul IIa

Fibrele de tipul IIa sunt acţionate în timpul efortului de mare intensitate pe o perioadă scurtă, dar au şi o componentă rezistivă, cu o capacitate aerobă moderată, precum: alergare 1500m sau înot 500m. Acest tip de fibră musculară sunt denumite şi fibre intermediare deoarece conţin caracteristici din ambele tipuri principale.

Tipul IIb

Fibrele de tipul IIb  sunt activate mai greu de către sistemul nervos, fiind folosite doar pentru eforturile intense şi explosive, precum alergări 100 metri sau înot 50m. Acest tip de fibră musculară are o capacitate mai mare de hipertrofie musculară decât fibrele cu o contracţie lentă.

Tipul IIc

Despre acest tip de fibre încă nu se cunosc foarte multe lucruri sigure, deoarece existenţa lor a fost demonstrată recent.

O unitate motorie este formată dintr-un singur neuron motor care activează mai multe fibre musculare. O unitate motorie de tipul I este formată dintr-un neuron motor care activează între 10 şi 180 de fibre lente, iar o unitate de tip II este formată dintr-un neuron motor care activează între 300-800 fibre rapide.

Tipul unei fibre musculare îşi poate schimba compoziţia şi caracteristicile prin adaptarea la un efort specific. Spre exemplu, în timpul antrenamentului cu greutăţi mari, tipurile de fibre îşi pot schimba caracteristicile din tipul I în tipul II, iar în cazul inactivităţii organismul pierde unităţi motorii de tipul II, în favoartea fibrelor de tipul I.

Compoziţia unui muşchi este adaptată în funcţie de rolul său în organism. În cazul muşchilor de menţinere a posturii, musculatura respectivă va fi predominată de fibre de tip I pentru menţinerea şi susţinerea organismului, precum muşchii gâtului sau muşchii soleari. Spre deosebire de aceştia, alţi muşchi, precum cei posteriori ai coapselor, care necesită forţă pentru diverse activităţi, vor fi formaţi din fibre de tip II. Singura metodă de stabilire a procentului de compoziţie, care se bazează mai mult pe spiritul de observaţie decât precizie ştiinţifică este evaluarea caracteristicilor performanţelor fizice. Pentru obţinerea performanţelor maxime este nevoie de crearea unui program de antrenament în care se va ţine cont de numărul de repetări, greutatea utilizată şi timpul de solicitare a muşchiului.

Sursa: culturismfitness.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.